Fotografie
Despre subiect
Mircea Gherase    2012-03-24  [0 com.] >>>
Despre subiect în fotografie
Andrei Nacu    2012-01-25  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Bogdan Meseșan    2011-12-18  [0 com.] >>>
Subiectul şi retorica clişeului
Bogdan Croitoru    2011-11-12  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Voicu Bojan    2011-08-20  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Horia Tudor    2011-05-01  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Egyed Ufó Zoltán    2011-04-07  [4 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Gicu Șerban    2011-01-07  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Voicu Bojan    2010-12-08  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Andrei Nacu    2010-10-18  [1 com.] >>>
Şcoala de fotografie documentară Oskar
Egyed Ufó Zoltán    2010-02-04  [14 com.] >>>
Weegee. The Famous?
Voicu Bojan    2009-11-25  [0 com.] >>>
René Burri – un extraterestru
Voicu Bojan    2008-11-03  [6 com.] >>>
Parr. Martin Parr.
Voicu Bojan    2008-05-23  [1 com.] >>>
Discuţie cu Cristina Liberis
Egyed Ufó Zoltán    2008-01-23  [1 com.] >>>
Editorial - Prietenii mei
Egyed Ufó Zoltán    2007-06-23  [0 com.] >>>
Interviu cu Alexandru Paul
Gicu Şerban    2007-06-23  [0 com.] >>>
Editorial - fotografiile lui Mitică
Gicu Şerban    2007-03-31  [0 com.] >>>
Interviu cu Florin Bobu
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-31  [1 com.] >>>
Kickbox
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-18  [3 com.] >>>
Albumul Taberei de la Bistriţa
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-04  [1 com.] >>>
Editorial – Viaţa, Borcanele şi Fotografia
Gicu Serban    2007-02-03  [0 com.] >>>
Interviu cu Silviu Petrovan
Egyed Ufó Zoltán    2007-02-06  [0 com.] >>>
Top 11 întrebări fotografice mioritice ale anului 2006
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-21  [0 com.] >>>
Bucureştiul înainte de aderare
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-20  [0 com.] >>>

Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară


Mă declar şi eu vinovat.

Am păcătuit de multe, de prea multe ori. Dacă ar trebui să mă confesez, înainte de spovedanie mi-aş împărţi păcatele legate de ficţiune documentară în trei mari grupe:
1. Fotograful nu reuşeşte să înţeleagă prea bine subiectul şi completează lipsurile cu preconcepţia lui ficţională.
2. Fotograful înţelege subiectul, dar îşi dă seama că nu-i destul de vandabil şi presupune că proştii de viitori privitori oricum n-o să observe falsitatea poveştii imaginare adăugate.
3. Editorul nu cunoaşte foarte bine subiectul şi construieşte o poveste parţial imaginară, pe baza ideilor şi preconcepţiilor personale.

Fotograful şi editorul sînt eu şi pledez vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare.

Cu primul punct am probleme mai ales cînd fotografiez în străinătate sau în lumi care mi-s străine, nu le înţeleg. Am vrut să fac o serie cu moartea Preafericitului, şi am mers să pozez oamenii care stăteau la rînd cu sutele de mii şi părinţii care îşi ridicau copiii să pupe cadavrul. A ieşit o serie destul de dură, ironică, cu gust de senzaţional, dar mi-am dat seama înainte să-l public că habar n-am cu ce se mănîncă ortodoxia, nu înţeleg nimic din ce s-a întîmplat acolo. Aşa că am preferat să salvez pozele pe dvd şi să nu mă mai uit la ele. Aproape la fel am păţit cu o serie făcută la Londra cu afacerişti în costum, cu poze care arată bine, dar cu fotograful care n-a înţeles nimic din acea lume.

Cu al doilea punct nu mai am probleme aşa de mari, deşi am avut cu cîţiva ani în urmă, pe la începuturile carierei. Carieră care s-a şi sfîrşit repede, din fericire, scăpîndu-mă de obligativitatea de a da clientului materialul cel senzaţional care să vrăjească clienţii. De a treia problemă n-am scăpat însă, cîteodată am senzaţia că se şi agravează în timp fenomenul. Din ce în ce mai mulţi mă roagă să-i ajut la editat, şi de multe ori în loc să caut să înţeleg fenomenul mă apucă fanteziile şi mă trezesc jucîndu-mă de-a creativul, rearanjînd toată povestea, inventînd chiar poveşti noi cîteodată.

Da, ştiu, majoritatea credeţi că fotografie fără ficţiune nu există, nici măcar documentară, şi tocmai gramul de imaginar este cel care ridică plictisitorul documentar la rang de artă fotografică. Acest crez ar trebui să ne scutească pe noi, fotografii documentari de toate mustrările de conştiinţă, de toate întrebările care ne frămîntă în legătură cu calitatea şi mai ales puritatea muncii noastre. Ar trebui să zicem „asta e, în lumea de azi n-avem cum să fim obiectivi” şi de acum încolo nici măcar să nu încercăm să fim. Dar de aici e doar un singur pas pînă să minţim deliberat cu fotografiile noastre prezentate cu etichetă documentară şi dacă cineva ne cere socoteală, să dăm din umeri, replicînd cu rînjet pe faţă „fotografie obiectivă nu există”.

Sînt de acord, fotografie obiectivă 100% e posibil (sau probabil) să nu existe, dar măcar dorinţa de obiectivitate ar trebui să existe, cel puţin în breasla documentariştilor. Această dorinţă de obiectivitate aş numi-o sinceritate. Sînt de acord că fotografie fără ficţiune e posibil (sau probabil) să nu existe, dar nu pot să nu fac diferenţă între ficţiune venită din subconştient (hai s-o numim ficţiune inocentă) şi ficţiune creată conştient (pe care în fotografia de artă putem s-o numim artă, dar în fotografia documentară hai s-o numim minciună). Eu, păcătos cronic, ştiu că pe termen scurt minciuna rentează cel mai bine, dar totuşi am ajuns să cred că singura cale spre mîntuire în fotografia documentară este sinceritatea.

***

Lucrarea de mai sus a fost scrisă de către Egyed Ufó Zoltán în cadrul Școlii de Fotografie Documentară Oskar. Subiectul Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară a fost impus de către domnul profesor Horia Tudor.


© Egyed Ufó Zoltán
2011-04-07

 

Oskar Blog
   Schimbați linkul! >>>
   Concurs proiecte fotografice >>>

Galerie
   Un revelion >>>
   Gospodarul izolat >>>

Linkuri recomandate
   Un bun exemplu despre ce mai poate >>>
   Petruț Călinescu a docume >>>

Bogdan Dumitru (2011-04-07 22:41:34)
Destul de des in ultima vreme constientizez acut compromisul declansarii, al apasarii pe buton. Poti sa traiesti o viata cu impresia ca iti cunosti subiectul si sa te inseli. Poti sa descoperi asta la editare si sa mergi mai departe multumit sau indoit de tine.
Fictiunea apare in momentul scoaterii din fluxul informational continuu a unui cadru static care poate trai singur, autonom.
Acum, ca tu spui ca singura cale de mantuire este sinceritatea, eu as nuanta putin si as paria mai degraba pe dorinta de sinceritate, sinceritatea in sine fiind un fel de paradis intangibil din care nu s-a intors nimeni sa ne spuna cum a fost.
http://35milimetri.wordpress.com

Bogdan Dumitru (2011-04-07 22:42:52)
Ah, si era sa uit: "sunt vinovat!"
http://35milimetri.wordpress.com

Bogdan Mesesan (2011-04-08 02:27:22)
@Bogdan Paradisul intangibil se numeste adevar. Sinceritatea unei serii este diferenta dintre a vrea sa (te) informezi si dorinta de a bea sampanie alaturi de aplaudaci la expozitia din cafenea, unde le explici riscurile la care te-ai supus, le arati aparatul, le explici calitatea hartiei (sau a suportului) pe care ai printat, spui ca afisul expozitiei e peste tot in oras si in 24fun. Daca nu ai bani sa iti printezi si sa iti inchiriezi localul - e bun si facebook de o sindrofie virtuala cu valoare identica a bautului de sprit - ba chiar risti sa primesti mai multe like-uri decat iti da voie facebook. Eu cred asta cu sinceritate.

Pop Alexandru (2011-07-07 08:10:58)
Adevar graiesti Zoltan

Pentru a putea inscrie comentarii pe Oskar este necesara autentificarea.