Una dintre primele mele experienţe de pe vremea armatei a fost în momentul în care ne-au fotografiat pentru livretul militar. Fotograful, cu un acumulator în geanta de piele atârnată de gât şi cu un bliţ mare pe un aparat mic, ne-a spus că treaba trebuie să meargă repede, aşa că e necesar să ne organizăm doi câte doi în funcţie de înălţime. Odată făcute perechile am înţeles că nu timpul trebuia economisit ci filmul. Omul trăgea două portrete pe un clişeu, la o singură declanşare. M-am gândit că pe cât de neinteresante sunt portretele pentru livret pe atât de amuzante ar trebui să fie fotografiile originale cu doi soldaţi (unii încă în adidaşi) proaspăt tunşi, care stau ţepeni, la 20 de centimetri unul de altul pe un fundal cu sclipici în zugrăveală.

 

 

Foto: Mitică a lu' Leanca

 

 

Nu ştiu ce a reuşit fotograful din armată, însă Mitică reuşeşte în cel mai absurd mod posibil să mute o fotografie aflată prin definiţie în zona banalului, în zona fotografiei care nu se poate uita niciodată.

 

Găsesc în imaginile lui Mitică nu numai un umor (involuntar) rar întâlnit ci chiar o stare a satului românesc pe care o ştiam dar nu am mai întâlnit-o vreodată cu adevărat în fotografie. Dezarmantă combinaţie: mileuri, postere cu staruri, rama aurie de pe întrerupător,  bibelouri pe sobă,  păpuşi pe canapele, clasicul ceas auriu postrevoluţionar, tunsori tip permanent şi multe altele. Să nu mai amintim de clasicele personaje clişeu ale satului: beţivul, profesorul, tânărul emancipat etc.

 

În fond, încă o surprinzătoare serie despre arta accidentală în fotografie, de data aceasta romanească.

Vă puteţi convinge singuri vizitând galeria publicată pe Oskar http://www.oskar.ro/galerie.php şi citind interviul cu Florin Bobu http://www.oskar.ro/fotografie.php?id=705, cel care a descoperit fotografiile lui Mitică a lu' Leanca.

© Gicu Şerban
2007-03-31